Prof. dr. Ioana Revnic
„Ajungi să iubești cartea, când citești până și ziarul în care mama ți-a învelit slănina pusă în traistă, când mergi cu vaca la păscut!”, ne spunea profesorul meu de limba română din gimnaziu. Nu mâncam noi multă slănină, traistă nu aveam, nici vaci de dus la păscut. Eram copii de la oraș! În plus, nici nu ne împachetam în ziar sendvișul adus zilnic la școală.
Am terminat gimnaziul de aproape 30 de ani, dar nu am uitat vorbele acestea. Ultima oară mi-au venit în minte acum câteva luni, când am fost în vacanță într-un sat din nordul Bucovinei. Familia la care am stat avea trei copii, dintre care doar cel mare mergea la școală. Mama lor îi creștea singură. Iar ei o ajutau în gospodărie. O gospodărie așezată, cu zece purcei de lapte de la două scroafe; cu o vacă pe care fratele cel mare o mai scotea la păscut; cu multe găini, rațe și curci.
Le-am dus micuților câte o pereche de sandale. În graba mare, învelisem darurile în niște foi de ziar – că hârtie de împachetat nu aveam prin casă.
Cei doi copii mici au desfăcut cadourile sfâșiind hârtia. Și-au încălțat sandalele imediat. Și au început să alerge prin curte.
Cel mai mare dintre ei le-a despachetat în câteva minute bune, ca să nu strice ambalajul. S-a uitat la încălțări, mi-a mulțumit frumos, apoi le-a așezat lângă el. După care s-a apucat să buchisească ceva din ziarul în care împachetasem cadoul.
L-a abandonat abia când am scos la iveală niște cărți pentru el…
Nu doar asemenea copii, ci TOȚI copiii au nevoie de cărți și de povești ziditoare.
Pentru că mintea și sufletul lor sunt deschise creșterii.
Există povestiri formatoare și este păcat ca ele să nu fie aduse în fața copiilor de azi.
Cu toții avem nevoie de povești. Mai ales de acelea care ne amintesc că alegerea binelui este cea mai bună alegere și că poate să fie mereu făcută.